Constantin Răileanu

Este fondatorul și liderul formaţiei, Doctor în muzică la Universitatea Națională de Muzică din București, coordonator Prof.Univ. Dr. Teodor Țuțuianu. Constantin este cercetător al muzicii vechi, de sorginte orientală. Inițiator al formației Anton Pann, este compozitor, dirijor, solist vocal și percuționist. Este licențiat în Istoria și Filosofia Religiilor – Fenomenologie Religioasă al Facultății de Teologie din București, dublu licențiat în Muzică Bizantină și Dirijat Cor Academic al Universității Naționale de Muzică din București.

A susținut peste 600 de concerte, atât în țară cât și în străinătate. A concertat alături de mari muzicieni precum Kiya Tabassian, Kyriakos Kalaitzidis, Neva Ozgen, Alkis Zopoglou, Ahmet Sahin, Mehmet Bitmez, Mehmet Fatih Zulfikar, Petros Papageorghiou, Fikret Karakaya, Emmanuel Hovhannisyan, Derya Turkan, Vincent Segal, Corul Madrigal, corul Armonia al Filarmonicii de stat din Cluj, corul Psalmodia al UNMB.